Adierea cea dintâi

“… și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.”

Cât adevăr într-o fraza atât de simplă. Si nu, nu trebuie să ai o anumita convingere sau credință să înțelegi metafora de mai sus. Încă de când ne naștem, vedem, auzim lucruri fără a avea un tipar al gândirii și interpretării a ceea ce vine din exterior în interior. Tocmai de aceea văzut și auzit in acest context este ‘sforțat’. Simțim totul este mult mai corect spus. Suntem totul și nimic. La început, copilul aude sunete, vede lumini… da, unele sunete sunt auzite din planul fizic, cât și unele imagini sunt din realitatea fizică.. Dar, să o luam încetul cu încetul precum un nou născut, cu pași mici că doar suntem la început de drum.

Formarea gândirii și a ceea ce ne înconjoară începe prin învățarea cuvintelor, a limbii materne. Cuvintele definesc lucruri, stări și nu numai. Începem ușor ușor să creștem, să gândim în cuvinte, să comunicam cu cei din jurul nostru cât și să ne exprimăm sentimentele și trăirile individuale, ați ghicit… tot prin cuvinte.

De îndată ce începem să vorbim, suntem învățați să punem "etichete". Evident, nu suntem învățați asupra acestui lucru și ce repercusiuni poate avea asupra noastră (da da, tocmai ce am "mușcat din Măr" fără a pune prea multe întrebări).

Din acest motiv ajungem să vorbim(și gândim) mecanic. Când mai creștem, ajungem ca un singur cuvânt, de exemplu: scaun , să poată reprezenta toate scaunele din lume, ca și cum toate sunt același scaun. Oarecum este corect, însă doar pentru cei conștienți de acest lucru. Majoritatea, când spunem scaun, bancă, mașină etc. o spunem rece, direct si logic ar spune unii…

Am o surpriză pentru voi: fiecare obiect este unic. Nu pot fi două scaune identice și exact în același loc în această lume, chiar dacă au același model sau sunt făcute de aceeași mână. Fie că va avea o nuanța puțin diferita, o zgârietura sau însăși poziția lui față de lumea lui înconjurătoare se schimbă în fiecare secundă (dacă nu se schimbă în raport cu tine, se schimbă în raport cu ceilalți). Poți reda toate aceste lucruri printr-un singur cuvânt? Bineînțeles că nu. “Băi nene… scaunul e scaun! Mai da-o-n mă-sa de treabă. Ce e așa complicat?”

Păi, luați un loc (pe scaun, evident), însă înainte aș avea rugămintea să vă uitați la el, pe cât de conștient posibil. Să îi urmăriți trăsăturile, cum pică lumina pe el, scârțâie, nu scârțâie, materialul din care este făcut, se vede sau simte altfel acum, față de atunci când era nou?! Sunt sigur că puteți să găsiți cel puțin 3-4 lucruri noi la el (doar la o inspecție vizuală), chiar dacă e un scaun pe care îl aveți de 10 ani. Păi dragilor (ca să nu zic năzdrăvanii moșului) dacă doar scaunul s-a schimbat în timpul ăsta, iar voi îl considerați același ‘scaun’, mă întreb câte alte lucruri sunt pe lângă voi care se schimbă încontinuu și pe care nu le-ați observat…

Vă rog să stați 2-3 minute și să analizați scaunul, nu treceți mai departe. Trăiți puțin împreună cu el și conectați-vă la tot ceea ce simțiți, auziți, vedeți când vă așezați pe el. Faceți acest lucru cu 3 obiecte și/sau persoane diferite, in fiecare zi timp de o săptămână. Urmăriți schimbările ce au loc pe parcursul zilei. In cazul în care vă este mai simplu, puteți nota într-un jurnal. Observați de unde vin aceste schimbări de percepție: din interior sau din exterior?

Oh, era sa uit… legat de citatul folosit la început… nu este nici o metafora, v-am dus de nas. Este un Adevăr, Adevăr ce-l vom parcurge împreună in Adieri viitoare.

Vă las în cu-get pe scaun și cu un alt mic ‘joc’ de cuvinte ca hrană pentru minte:

Vizual = Visual => Viz = Vis => tot ceea ce vedem este un vis… Dar cine visează oare toate aceste lucruri?! Probabil vom afla când ne vom trezi! (în limba veche, S se confundă sau era scris și in loc de Z).